Comunicat de presă

GXO urează bun venit noului client Glossier

Greenwich, USA  |  ianuarie 09, 2024

PFSweb, acum parte a GXO, extinde în SUA serviciile de e-commerce și livrare a comenzilor de retail pentru liderul din domeniul sănătății și frumuseții din UK

GXO Logistics, Inc. (NYSE: GXO), cel mai mare furnizor de logistică contractuală dedicata din lume, a anunțat astăzi că, în urma achiziționării cu succes a companiei PFSweb (PFS), a câștigat operațiunile de livrare directă către consumatori ale Glossier și va gestiona operațiunile de livrare a comenzilor business-to-business către partenerii săi de retail din SUA.

"Suntem încântați să adăugăm Glossier ca și client GXO din industria de sănătate și frumusețe", a declarat Jorge Guanter, președinte, America și Asia-Pacific, GXO. "Punerea în slujba Glossier a expertizei combinate a GXO și PFS va contribui la creșterea eficienței, a productivității și la perfecționarea experienței de brand a clienților. Așteptăm cu nerăbdare să ajutăm Glossier să își dezvolte afacerea și să își încânte și mai mult consumatorii."

În urma succesului parteneriatului din Marea Britanie, PFS a început de curând să gestioneze livrările comenzilor catre consumatori pentru clienții de e-commerce ai Glossier din SUA și livrările business-to-business către locațiile de vânzare cu amănuntul ale acestora, inclusiv către marii retaileri de produse de înfrumusețare, folosind centrele de distribuție din Las Vegas și Dallas. Soluția logistică include, de asemenea, servicii de transport gestionate pentru Glossier în SUA.

Kinta Gates, vicepreședinte Supply Chain and Operations, Glossier, a declarat: "Suntem parteneri cu PFS încă din 2020, iar acum că PFS face parte din GXO, suntem încântați de oportunitatea de a profita de tehnologia, amploarea și expertiza unui lider din industrie precum GXO pentru a ne continua creșterea în SUA."

Împreună cu PFS, GXO își extinde acum capacitățile de a oferi experiențe personalizate, de înaltă calitate, clienților companiilor de top din domeniul frumuseții și al bunăstării, de la start-up-uri la branduri emblematice, recunoscute la nivel mondial. Operațiunile de preluare și ambalare sunt gestionate în conformitate cu cele mai detaliate specificații, oferind consumatorului o experiență de unboxing cu adevărat memorabilă.

Zach Thomann, președintele diviziei PFS, care acum face parte din GXO, a declarat: "Extinderea parteneriatului nostru cu Glossier din Marea Britanie în SUA este un alt exemplu al modului în care ne punem în aplicare strategia noastră de distribuție multinodală. Deservirea clienților existenți în mai multe zone geografice, replicând în același timp aceleași operațiuni de fulfillment centrate pe marcă, este o propunere de valoare cheie pe care PFS o aduce acum la GXO. Suntem încântați să construim pe acest parcurs împreună cu Glossier."

Odată cu achiziția din octombrie 2023 a PFS, care funcționează ca o divizie în regiunea GXO Americas & Asia Pacific, GXO a preluat operarea unui centru de distribuție din Southampton, Anglia, care îndeplinește comenzi pentru Glossier încă din 2020 - oferind inclusiv operațiuni de pregatire a comenzilor personalizate - în Marea Britanie și Europa, în sprijinul activității de comerț electronic direct către consumatori a Glossier.

Despre GXO Logistics

GXO Logistics, Inc. (NYSE: GXO) este cel mai mare furnizor de servicii logistice contractuale dedicate din lume și beneficiază de creșterea rapidă a comerțului electronic, a automatizărilor și a externalizării. GXO se angajează să ofere un loc de muncă diversificat, de clasă mondială, pentru peste 130.000 de membri ai echipei în peste 970 de locații care însumează aproximativ 20 de milioane de metri pătrați. Compania colaborează cu cele mai importante companii blue-chip din lume pentru a rezolva provocările logistice complexe cu soluții avansate din punct de vedere tehnologic pentru lanțul de aprovizionare și comerț electronic, la scară largă și cu rapiditate. Sediul corporativ al GXO se află în Greenwich, Connecticut, SUA. VizitatiGXO.compentru mai multe informatii si conectati-va GXO pe LinkedIn, X, Facebook, Instagram și YouTube.

Despre Glossier

Glossier este un brand de frumusețe inspirat din viața reală, a cărui viziune este de a schimba modul în care lumea vede frumusețea. Brandul s-a lansat în 2014 cu patru produse esențiale care pun accentul pe "o piele strălucitoare, plină de rouă". Astăzi, Glossier are peste 46 de produse esențiale de zi cu zi, care acoperă îngrijirea pielii, machiaj, parfum și îngrijire corporală, precum și o linie de succes de merchandising, un public pasionat și dedicat de peste 2,7 milioane de urmăritori pe Instagram and 1.5B TikTok views on #Glossier. Glossier has 11 owned experiential retail locations and has just launched a wholesale partnership with Sephora in North America.